u/DismalFold9149

▲ 37 r/Men_RO

HPV și situația cu partenera

27M Context: am avut o relație de 6 ani cu o fată și ne-am reîmpăcat după 3 ani (în această perioadă am avut mai multe relații). Ea fiind o persoană ipohondră de fel, m-a rugat să fac testul HPV înainte să avem contact, tot în acea perioadă mi-au apărut 2-3 bubițe foarte mici în zona genitală, de-asta m-am decis să merg la urolog prima dată.

Urologul mi-a spus ca nu e nimic grav, sunt doar puncte de grăsime sau fire de păr în piele și o să treacă de la sine, dar ca să fiu liniștit să fac un test HPV.

L-am făcut și am ieșit negativ la tulpinile cu risc crescut dar și scăzut.
Am avut contact cu partenera mea, iar între timp, pe parcursul a 2 luni, bubițele s-au îmulțit şi au crescut, am mers la același urolog și a fost ceva de genul “mda e HPV cel mai probabil 6/11”, i-am arătat testul pt ca nu am înțeles cum pot să am 6/11 dacă testul mi-a ieșit negativ la tulpinile 6/11, mi-a explicat că problema la mine e doar cutanat și nu am virusul prezent în interior. Ok, am fost și la alt urolog, care mi-a spus același lucru, HPV, mi-a dat trimitere către o clinică iar acum sunt programat pentru îndepărtarea bubițelor. Tot atunci am aflat ca există și vaccin împotriva unor tulpini HPV, pe care dacă îl făceam până la 26 de ani era gratis, nu am stat pe gânduri și m-am dus imediat la medicul de familie și am făcut prima doză.

Prietena mea, din ce mi-a spus, a făcut deja înainte să avem contact a doua doză de vaccin, mai având doar una de făcut.

Acum ce va rog dacă se poate, persoanele care au trecut prin asta sau au cunoștințe mai vaste, să mă educați pe acest subiect referitor la HPV și un sfat cum să-i spun iubitei mele, având în vedere ca este o persoană foarte sperioasă când vine vorba de sănătate. Mă simt oribil pentru ca cel mai probabil i-am transmis și ei și nu știu cum să-i spun încât să înțeleagă ca dacă știam nici nu mai acceptam să fim din nou împreună.

Sunt destul de stresat pe chestia asta de-asta vă rog să-mi explicați cum se manifestă, cum se scapă de așa ceva, pt ca doctorul care mi le v-a îndepărta mi-a spus ca e posibil să-mi reapară și n-am altceva de făcut decât să iau medicamente pentru întărirea sistemului imunitar, iar organismul va scoate virusul cu timpul.

reddit.com
u/DismalFold9149 — 2 days ago